Tocuri...

Parcă două corzi vor
să mă învie.
Parcă vor sa-mi spună ceva..
despre tine.
Am să le-ascut.

Le întreb, le întreb cât pot.
Le caut, le cânt, le-ngrop.
Le uit, le uit, le uit, le uit.

Te vad și-acum atât simplă și frumoasă.
Pleoapele pline de nevoi,
Ah, ce dorințe-mi cască..
În cerul gurii mele stropi
De dragoste epuizată.

Cuvinte.. roi ce-n buze-mi crapă,
Sperând să capete o nouă viață,
Ca cea pe care ți-a promis-o atunci
Când încă mai traia.

Revăd obsesiv ultima dimineață,
Ultim nor.
Mi-atât de dor de ploaia de pe coridor,
De rochia roșu-toreador.
De fluturi, voci, de noi,
Fără averse de noroi.

Ești femeia ce aleargă zori
Vrând să prindă, parcă,
O scară imaginară spre secretul ei - cocorii de-astă vară
Ce m-or urmări până la urmatoarea moarte,
Când voi fi prea bătrân
Sau prea neștiutor
Să mă mai doară.

Dar ține minte: inimile-au fost furate.
Vânate de pioni pierduți de tine ce așteaptă
Secarea văii sparte-n care aș fi ramas
Oricum.

Ce vrei?!
Te caută-n fiecare barcă de salvare.
O boare nouă să separe
Sufletul clar de brațe rugatoare,
De temple străvechi..
Ridică-ți umerii și lasă-te purtat
De soare, de idei...

Parcă te vad și-acum în tocul ușii ei,
Copil pierdut,
Condamnat..
Să se roage la zei.