Control - Alt - Delete

Dac-aș fi scris de cofeină și tutun,
poate-aș fi fost ceva mai treaz decât acum.

Dac-aș fi aruncat cu pietre de nebun,
- spre cel ce-a prins trucul mersului pe ape, -
poate-aș fi pus
mai mult curaj în vorbele ce-aveam să vi le spun.

Dac-aș fi fost mai odihnit,
m-aș fi făcut cameleon și calm
mi-aș fi schimbat culorile o dată cu ora.

Dar blestemată-i Nora pentru iubirea ei
și grea-i e soarta ce-a ales.

Am mers, am căzut, vreau s-adun și sa plec,
dar-nainte să spun doar ca ploaia ma face
să mă simt tot mai mic,
un strain. musafir nepoftit
în palatul meu ce stă și el să cadă - a ațipit.

Am să pierd, probabil, drumul spre casă,
pentru că nu știu a da sfaturi despre cum să fugi
sau cum să-i faci pe alții să fugă
sau pentru că miopia mea a evoluat în ceva ciudat
ce mă face să vad deformat - să neg, să refuz.

Am să jur în ultimă instanță colectand apa murdară
în lighiane mici,
că e prima dată când mi-e scârbă de ploaie.

Nu va spăla nici deșeurile micului oraș de provincie,
nici urmele de noroi și sange ale celui mai recent accident
soldat cu doi răniți ce-ar fi vrut sa moara-n acea zi de marți.

N-are sa va impace nici pe voi;
ultimele picaturi de speranța stau tot în cei doi nefericiți
ce înca cred în vinerea eliberării lor
dintr-o robie ce iubește să privească strâmb.

Mai bine-aș fi șters, i-aș fi dus asemeni unui criminal
pe orice altă pistă;
cu conștiința grea mi-ar fost, poate, mult mai ușor..
ar fi trebuit să mă confrunt numai cu mine..